Paul din Alep care a călătorit prin Principatele române în 1653, însoțind pe Patriarhul Macarie, a descris un ospăț dat de domnitorul moldovean Vasile Lupu la Curtea Domnească din Iaşi. Pe masă erau talere, linguri și furculițe de argint și de aur. Patriarhul rupe o fărâmă de pâine în mâncare, se sculă în picioare și binecuvânta masa.
Bucatele se aduceau la masă pe talere acoperite. Se lua capacul în fața voievodului și, dacă aspectul și aroma erau apetisante, domnitorul se servea cu lingura; altfel, el ridica ochii în sus, iar bucătarul trebuia să ia de îndată felul neagreat și să-l pună sub masă. Marele medelnicer servea pe voievod, iar un slujitor schimba farfuriile ștergându-le cu grabă. În fața domnitorului era un vas de lemn cu apă, așezat pe un tripod: acolo stăteau la răcoare vinul, votca și berea. Lângă domnitor era un scaun cu cupe de sticlă și cu păhăruțe de argint și de porțelan, acoperite cu o pânză albă. Înainte de a întinde voievodului cupa, paharnicul gusta din băutură, și toți se sculau în picioare. După 3-4 pahare de vin, voievodul bea un pahar de bere. Mesenii erau îndatorați să mănânce mult și să bea, și stăteau la masă de la amiază până la aprinsul lumânărilor, ceea ce era semnalul de plecare.
În Moldova şi Ţara Românească exista vânat mult, vite și păsări frumoase. Dar numai mesele boiereşti şi domneşti le cunoșteau savoarea. Țăranul se mulțumea cu lapte și caș, iar dintre legume întrebuința, ceapa, prazul, usturoiul, varza, sfecla, hreanul, ridichile și castraveții. Apoi țelina se mânca mult. În genere poporului nu-i plăceau mâncărurile gătite. Se mărginea numai la borșul de pește și de carne. Pentru mesele domnești se importa untdelemn, măsline, lămâi și mazăre. Fructele însă se serveau din țară: mere domnești, piersici, prune galbene și cireșe, conservate în zahăr, de păreau atunci culese din pom. În mănăstiri – povestește mai departe Paul de Alep – se mânca simplu: fasole fiartă, linte prăjită în ulei și legume fierte în apă cu sare. Iar în loc de vin, se bea cidru.
