Marele istoric român, Alexandru D. Xenopol, scrie în 1903 o lucrare despre domnitorul Al.I.Cuza, intitulată „Cuza Vodă”. În volumul II al acestei lucrări, paginile 77 – 80, putem citi următoarele:
* În tot timpul domniei sale, Alexandru Ioan fu săpat de duşmanii săi. Înălţat pe tron printr-o întâmplare, cei care îl sprijiniră îşi veni în curând în fire, şi începură a unelti răsturnarea lui, chiar dacă domnitorul nici bine nu se aşezase în scaunul ţărilor surori.
* Pe când în Adunare şi în Senat se dezbătea cu mai multă sau cu mai puţină amărăciune soarta creată României prin ocârmuirea domnitorului, în întunericul tainicilor întâlniri se stabilea înţelegerea între conjuraţi şi se hotăra aruncarea din tron a lui Cuza.
* Conjuraţia contra domnitorului caută să se ascundă sub nişte forme literare înjghebându-se o societate literară şi politică, care avea ca scop mărturisit unul, dar ca scop ascuns lupta pe toate căile împotriva domnitorului. Această societate era condusă de G. Gr. Cantacuzino, doctor în drept şi demisionat din postul de magistrat al Curţii de Apel.
* Conjuraţii izbutiră însă să atragă în partea lor câţiva ofiţeri, deşi nu dintre căpetenii. La 8 februarie, aniversarea zilei când domnitorul intrase pentru întâia oară în Bucureşti, se dă un alt bal la Curte, cu al cărui prilej conjuraţii se pregăteau fie a-l aresta fie a-l asasina pe domnitor.
Aşadar, conform istoricului Xenopol, Al. I. Cuza trebuia să fie asasinat de o conjuraţie condusă de un membru marcant al familiei Cantacuzino.
