După anul 1900, arheologii germani, sub auspiciile Societăţii Orientale Germane, au început săpăturile la un sit numit Fara. Era un important oraş sumerian numit Shuruppak, care fusese întemeiat cu mult înainte de 3000 î.Hr. Printre carecteristicile sale importante erau clădirile care erau, fără îndoială, facilităţi publice, unele servind ca şcoli cu bănci din cărămizi încastrate. Erau aici o mulţime de tăbliţe inscripţionate al căror conţinut aruncau lumină asupra vieţii de zi cu zi, a administrării legilor şi a proprietăţii private asupra caselor şi câmpurilor – tăbliţe care oglindeau viaţa urbană de acum 5.000 de ani.
Tăbliţe inscripţionate afirmau că acest oraş sumerian a avut un predecesor dinainte de Potop – un loc care a jucat un rol cheie în evenimentele Potopului. Descoperirile de aici se remarcă prin cantitatea neobişnuit de mare de cilindri-sigiliu. Aceste artefacte cilindrice erau numite „sigilii”, pentru că acesta era scopul lor: proprietarul sigiliului îl aplica pe o bucată de lut ud care sigila un container de ulei sau vin, sau pe un plic de lut ca să sigileze o scrisoare de lut dinăuntru.
La Shuruppak s-a găsit Tăbliţa XI a versiunii akkadiene a Epopeii lui Gilgamesh. Shuruppak era oraşul natal al lui Utnapishtim, Noe din Vechiul Testament. Aici îi dezvăluise zeul Enki lui Utnapishtim secretul despre Potopul care trebuia să vină şi l-a instruit să construiască barca salvatoare:
„Bărbat din Shuruppak, fiu al lui Ubar-Tutu:
Dărâmă-ţi casa, construieşte o navă!
Lasă-ţi proprietăţile, caută viaţa!
Renunţă la averi, păstrează-ţi sufletul viu!
La bordul navei ia seminţele tuturor fiinţelor vii
Acea navă pe care o vei construi –
Dimensiunile ei vor trebui măsurate”.
Descoperirea de la Suruppak, împreună cu altele asemănătoare, au transformat povestea Potopului din legendă şi „mit biblic” într-o realitate fizică. „Potopul lui Noe” a fost un colosal val mareic cauzat de alunecarea calotei de gheaţă din estul Antarcticii de pe acest continent.
